Home » D:News » Când este gata un bebeluş să vină pe lume? Gesturile pe care le face în uter arată cât de bine se dezvoltă

Când este gata un bebeluş să vină pe lume? Gesturile pe care le face în uter arată cât de bine se dezvoltă

Publicat: 08.10.2013
În timpul vieţii intrauterine, copiii învaţă să anticipeze atingerile, iar modul în care îşi ating faţa şi capul poate fi un indicator al dezvoltării lor fizice şi psihice dinaintea naşterii, arată un studiu recent.

Pentru prima dată, psihologii au descoperit că, în stadiile mai avansate ale sarcinii, fătul este capabil să prezică mişcările propriilor mâini către gură, în loc de a reacţiona pur şi simplu la ele.

Cercetătorii cred că aceste descoperiri i-ar putea ajuta să înţeleagă mai bine procesul de dezvoltare a copiilor în uter (mai ales când este vorba despre prematuri), dacă ei sunt gata pentru interacţiuni sociale şi dacă sunt capabili să se calmeze singuri sugându-şi degetele. De asemenea, observaţiile ar putea arăta cât de pregătiţi sunt copiii pentru a fi hrăniţi.

Capacitatea de anticipare, cred oamenii de ştiinţă, este un indicator-cheie al dezvoltării normale a bebeluşului, iar dacă el nu are această capacitate într-un anumit stadiu al sarcinii, atunci e posibil să sufere de o boală.

Numai atunci când şi-a dezvoltat capacitatea de a anticipa atingerea şi de a face  mişcări intenţionate -de exemplu să deschidă gura pentru a suge -, numai atunci un făt este pregătit să părăsească adăpostul sigur al uterului.

Astfel, explică psihologul dr. Nadja Reissland, creşterea frecvenţei cu care fătul îşi atinge gura şi partea inferioară a feţei poate fi un indicator al dezvoltării creierului, dezvoltare necesară pentru o evoluţie sănătoasă, inclusiv pregătirea pentrun interacţiuni sociale, auto-calmare şi hrănire.

Dr. Reissland şi colegii ei de la Durham University au folosit aşa-numita ecografie 4-D – imagini ecografice 3-D care pot fi văzute în  timp real  – pentru a realiza imagini a 8 fetiţe şi 7 băieţi, în fiecare lună a sarcinii, între a 24-a şi a 36-a săptămână de sarcină.

Fetele şi băieţii au avut acelaşi ritm de dezvoltare în cursul studiului.

În stadiile mai timpurii ale sarcinii, cercetătorii au putut observa cum bebeluşii îşi atingeau partea superioară şi părţile laterale ale capului, iar mai târziu treceau şi la atingerea părţilor inferioare, mai sensibile, ale feţei şi gurii.

Până în săptămâna a 36-a, majoritatea copiilor deschideau gura înainte de a şi-o atinge – un semn că anticipau atingerea. La copiii sănătoşi, sensibilitatea zonei din jurul gurii creştea pe măsură ce se dezvoltau, ceea ce ar putea însemna că ei deveneau mai conştienţi de mişcările gurii. Oamenii de ştiinţă cred că o anumită succesiune de mişcări, precum deschiderea gurii înainte de sugerea degetului, arată că la copil se dezvoltă deja intenţia, executarea unei mişcri cu un anumit scop.

Rezultatele, publicate în jurnalul Developmental Psychobiology, clarifică unele aspecte ale maturării intrauterine şi pot indica momentul când un bebeluşul este suficient de dezvoltat pentru a veni pe lume şi a se confruntat cu mediul exterior corpului mamei.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești această carte”
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
Undă verde pentru Neuralink! Compania lui Elon Musk poate implanta al doilea cip într-un creier uman
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Cum ar arăta lumea cu peste 3 grade Celsius din cauza crizei climatice?
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
O fetiță de doar 6 luni a primit un transplant rar de plămâni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?
Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?